Moscova consideră „indispensabilă” o încetare a focului în estul Ucrainei

Moscova consideră indispensabilă o încetare a focului în estul Ucrainei
Publicat: 11/08/2014, 07:02

„Considerăm că această problemă este urgentă, ea ar trebui să fie soluționată fără întârziere”, a declarat Lavrov, la Soci, în sudul Rusiei, adăugând că acest subiect este urmărit personal de către președintele rus, Vladimir Putin.

„În prezent, încercăm să găsim un acord cu partea ucraineană, Comitetul internațional al Crucii Roșii și cu organizațiile umanitare ale ONU cu privire la necesitatea de a trimite urgent un ajutor umanitar în regiunile Lugansk și Donețk”, a declarat șeful diplomației ruse.

Moscova dă asigurări că nu vrea să acționeze în mod unilateral, în timp ce Statele Unite, Marea Britanie și Germania au avertizat Rusia împotriva unei intervenții militare pe teritoriul ucrainean sub pretextul unei misiuni umanitare.

Astfel, Lavrov a solicitat, sâmbătă, sprijinul american pentru un proiect rus de misiune umanitară în estul Ucrainei.

Ambasadorul american la ONU, Samantha Power, a apreciat ulterior că „orice intervenție suplimentară a Rusiei în Ucraina ar fi total inacceptabilă și considerată drept o invazie”.

Anna Primac, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Misterul unuia dintre cele mai fascinante fenomene cosmice, la un pas de a fi rezolvat
×